skip to Main Content

Rino-laringoscopia video- când se recomandă, ce se poate vizualiza

Fibroscopia nazo-faringo-laringiana (cavum, hipofaringe, laringe) , denumită și endoscopie video nazală sau laringoscopie video, este o investigatie care cerceteaza tractul respirator superior în totalitate de la orificiile foselor nazale pana la corzile vocale. Este o procedură sigură și minim invazivă, care poate oferi informații valoroase medicului pentru a stabili un diagnostic precis și a recomanda tratamentul adecvat. Mai multe despre pregătirea pentru fibroscopia ORL, află din linkul următor- fibroscopie orl nazo-faringo-laringiană.

Orl Video Nazo Laringo Faringo Scopie

Ce se poate diagnostica cu ajutorul acestei proceduri?

Rino-laringoscopia video este utilă în diagnosticarea și evaluarea diferitelor afecțiuni ale căilor respiratorii superioare, cum ar fi:

    1. Sinuzita: poate ajuta la vizualizarea directă a sinusurilor nazale pentru detectarea inflamației, a blocajelor sau a altor anomalii.
    2. Polipii nazali: permite medicului să observe polipii nazali și să determine dimensiunea, forma și localizarea acestora.
    3. Deviația de sept nazal: poate ajuta la evaluarea deviației de sept și la determinarea necesității unei intervenții chirurgicale.
    4. Laringita: permite medicului să examineze coardele vocale și laringele pentru a identifica leziunile sau inflamațiile.
    5. Tumorile: poate fi utilizată pentru a detecta eventuale tumori sau alte creșteri anormale în zona nazală sau laringiană.

 De asemenea, poate fi utilizată înainte și după intervențiile chirurgicale pentru a evalua rezultatele și progresul tratamentului.

 

Alte recomandări de probleme de sănătate pentru care este necesară fibroscopia :

    • rinite atrofice sau hipertrofice;
    • tulburări ale mirosului;
    • epistaxis (sângerare nazală);
    • vegetațiile adenoide („polipii” la copii);
    • rinofaringita;
    • faringolaringita;
    • dispnee (lipsă de aer cu suspiciune de obstrucție la nivelul tractului respirator superior);
    • disfonie persistentă (absolut necesară dacă aceasta persistă mai mult de 3 săptămâni);
    • constricție laringiană;
    • prezența de corpi străini la nivel nazal, faringian, laringian și extragerea acestora.
    • Se efectueaza si ca investigatie de screening in cazul fumatorilor cronici.

Ne bazăm, la Clinica Speranța, din Craiova,  pe unul dintre cele mai subțiri fibroscoape video ce este adaptat atât pentru examinarea copiilor cât și pentru adulți.

Solicită un consult la medicul de specialitate otorinolaringologie (ORL-ist) și solicită efectuarea procedurii de fibroscopie.

Mai multe despre endoscopia nazală, află din link-ul următor- cleveland endoscopy nose.