Ce analize și investigații trebuie să faci, ca bărbat, pentru a preveni probleme urologice grave
„De ce urinez mai des noaptea?”, „Am o jenă la urinare, dar trece uneori de la sine. Să mă îngrijorez?”, „E normal să am probleme cu erecția la 40 de ani?”, „Mi-a ieșit PSA crescut… înseamnă cancer?”, „Tatăl meu a avut cancer de prostată. Ce analize trebuie să fac și eu?”. Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care îi aduc pe bărbați la cabinetul urologului. De cele mai multe ori, pacienții ajung târziu, când simptomele devin deranjante sau afectează calitatea vieții — urinări frecvente, dificultăți de erecție, dureri testiculare, sânge în urină. În realitate, multe dintre afecțiunile urologice pot fi prevenite sau depistate devreme printr-un screening periodic, simplu și eficient.
Ce înseamnă screening urologic?
Screeningul urologic înseamnă o serie de investigații medicale periodice, adaptate vârstei și factorilor de risc ai pacientului, menite să identifice din timp afecțiuni precum: adenomul de prostată, cancerul de prostată, infecțiile urinare, bolile renale, disfuncția erectilă, varicocelul sau infertilitatea masculină.
„Screeningul urologic nu este doar pentru bărbații în vârstă. Este o evaluare proactivă care ne ajută să descoperim afecțiuni în stadii incipiente, chiar și atunci când pacientul nu are simptome evidente. Cu cât venim mai devreme la medic, cu atât avem șanse mai mari să tratăm ușor și eficient. Un consult urologic anual poate face diferența între o problemă simplă și una care devine gravă”, spune Vlad Grigore, medic primar urolog la Centrul Medical Speranța.
Medicii urologi de la Clinica Speranța din Craiova. Solicită o programare în linkul programare online.
Între 20 și 35 de ani
Deși mulți tineri nu se gândesc la urolog ca la un medic „pentru vârsta lor”, realitatea este că aceasta este perioada în care apar frecvent probleme legate de fertilitate, infecții urinare sau boli cu transmitere sexuală. De asemenea, cancerul testicular este cel mai întâlnit tip de cancer la bărbații tineri între 15 și 35 de ani, motiv pentru care prevenția și autoexaminarea lunară sunt esențiale.
„La această vârstă, bărbații sunt activi sexual, au un ritm de viață intens și de multe ori ignoră simptomele ușoare. De aceea, chiar și în lipsa semnelor evidente, un control urologic anual și o simplă ecografie testiculară pot depista din timp probleme precum varicocelul sau formațiuni anormale la nivelul testiculelor”, explică medicul.
Ce analize se recomandă:
- Consult urologic anual– chiar dacă nu sunt simptome;
- Ecografie testiculară– pentru depistarea varicocelului sau a altor anomalii;
- Autoexaminare lunară a testiculelor– învățată și repetată corect;
- Spermogramă– în cazul suspiciunii de infertilitate;
- Analize de urină și urocultură– pentru identificarea infecțiilor sau inflamațiilor ascunse.
„Un simplu consult poate preveni suferință pe termen lung. E mai ușor să previi decât să tratezi o infertilitate instalată sau o tumoare descoperită târziu”, susține dr. Grigore
Între 35 și 50 de ani
Aceasta este o perioadă de tranziție în care pot apărea primele semne ale adenomului de prostată, dar și tulburări de potență sau probleme urinare ușor ignorate. Stresul, oboseala cronică, alimentația dezechilibrată și stilul de viață sedentar contribuie frecvent la disfuncții sexuale sau apariția calculilor renali.
„Mulți bărbați încep să aibă simptome precum urinări frecvente, jet urinar slab sau dificultăți de erecție și cred că sunt doar semne ale îmbătrânirii. De fapt, pot fi semne timpurii ale adenomului de prostată sau ale unor probleme vasculare care se pot trata eficient dacă sunt descoperite la timp”, declară spune dr. Vlad Grigore, medic specialist urolog la Centrul Medical Speranța.
Ce analize și investigații se recomandă:
- Consult urologic anual– inclusiv discuții despre simptome intime;
- Tuseu rectal– începând cu 40 de ani, mai ales dacă există antecedente de cancer de prostată în familie;
- PSA (antigen specific prostatic)– analiză de sânge importantă pentru evaluarea riscului de cancer de prostată;
- Ecografie abdominală și pelvină– pentru evaluarea rinichilor, vezicii și prostatei;
- Analize de urină și urocultură– mai ales dacă apar infecții sau simptome urinare persistente.
„După 40 de ani, prevenția devine o responsabilitate personală. Un test PSA făcut anual, alături de un control de rutină, poate face diferența între un tratament simplu și o intervenție întârziată”, completeză medicul.
Analize urologice recomandate după vârsta de 50 de ani
După această vârstă, crește semnificativ riscul pentru afecțiuni precum adenomul de prostată, cancerul de prostată, litiaza urinară și disfuncția erectilă cauzată de probleme vasculare sau hormonale. Totodată, este o perioadă în care simptomele urinare – ca jetul slab, urinarea nocturnă frecventă sau senzația de golire incompletă a vezicii – apar mai frecvent și pot fi semnul unor afecțiuni evolutive.
„După 50 de ani, consultul urologic anual ar trebui să fie la fel de firesc ca vizita la medicul cardiolog. Prostata începe să se mărească fiziologic, dar în unele cazuri această creștere duce la blocaje urinare, infecții sau complicații severe. Cu cât controlăm mai bine această etapă, cu atât calitatea vieții rămâne ridicată”, atrage atenția dr. Vlad Grigore, medic specialist urolog la Centrul Medical Speranța.
Screeningul urologic recomandat anual include:
- Consult urologic complet– discuție despre simptome, stil de viață și antecedente;
- Tuseu rectal– metodă simplă, nedureroasă, esențială pentru evaluarea prostatei;
- PSA– monitorizat anual, pentru depistarea precoce a risculului oncologic;
- Ecografie de prostată transrectală– pentru evaluarea dimensiunii și structurii glandei;
- Ecografie renală și vezicală– pentru identificarea calculilor sau altor afecțiuni;
- Analize de urină și urocultură– pentru identificarea infecțiilor sau a hematuriei;
- Testosteron și profil hormonal, în unele cazuri (mai ales în prezența disfuncției erectile);
- Uroflowmetrie– test care măsoară fluxul urinar, util în adenomul de prostată.
„Cancerul de prostată, atunci când este descoperit devreme, are o rată mare de vindecare. În schimb, când este neglijat ani la rând, poate deveni silențios și periculos. Din păcate, mulți pacienți ajung la noi prea târziu, doar pentru că au evitat un control de 10 minute”, menționează medicul.
Când ar trebui să te prezinți mai devreme la urolog?
Chiar dacă screeningul urologic se recomandă periodic, există situații în care este important să mergi la medicul urolog imediat ce apar simptome sau modificări în corpul tău. Multe dintre afecțiunile urologice pot debuta discret, fără dureri evidente, dar pot evolua rapid dacă sunt ignorate.
„Corpul transmite semnale clare când ceva nu este în regulă. Nu trebuie să aștepți să devină insuportabil. Cu cât vii mai repede la control, cu atât ai mai multe opțiuni de tratament și mai puține complicații”, atrage atenția medicul de la Centrul Medical Renașterea.
Semne care NU trebuie ignorate:
Dificultăți la urinare
- jet urinar slab sau întrerupt;
- senzația de golire incompletă a vezicii;
- ezitare la începutul urinării sau efort pentru a urina.
Urinări frecvente, mai ales noaptea
- dacă te trezești de mai multe ori pe noapte pentru a urina sau ai nevoie urgentă de a merge la toaletă, poate fi semn de hipertrofie benignă de prostată, infecție urinarăsau vezică hiperactivă.
Usturime, durere sau disconfort la urinare
- semn frecvent al unei infecții urinare sau prostatite. Chiar și la bărbații tineri, aceste simptome trebuie investigate.
Sânge în urină (hematurie)
- fie că este vizibil cu ochiul liber, fie descoperit la o analiză, sângele în urină nu este niciodată normalși poate indica infecții, pietre la rinichi, traumatisme sau chiar o tumoră a tractului urinar.
Durere testiculară sau scrot umflat
- mai ales dacă durerea apare brusc sau este asociată cu febră. Poate fi vorba de orhită, torsionare testiculară, varicocelsau epididimită.
Disfuncții sexuale
- dificultăți de erecție persistente, scăderea libidoului sau ejaculare dureroasă sunt semne care pot avea cauze vasculare, hormonale sau urologice.
Infecții urinare recurente
- la bărbați, infecțiile repetate pot ascunde o patologie a prostatei sau a vezicii urinare și necesită investigații.
Istoric familial de cancer de prostată
- dacă ai tatăl sau fratele diagnosticat cu această boală, este important să începi screeningul mai devreme, chiar înainte de 50 de ani.
„Cel mai mare risc este să ignori simptomele sperând că vor trece. Multe afecțiuni urologice evoluează silențios, dar tratate la timp pot fi ținute sub control sau chiar vindecate”, spune dr. Vlad Grigore.
Nu amâna vizita la urolog dacă:
- Ai oricare dintre simptomele de mai sus;
- Ai peste 40 de ani și nu ai mai făcut niciun control urologic;
- Ai un stil de viață sedentar, consumi alcool sau fumezi (factori de risc urologic);
- Ai avut anterior infecții urinare sau calculi renali;
- Îți dorești copii și vrei să verifici fertilitatea.
Articol publicat în media10.ro – vezi link.