Modificări legislative pentru persoanele rămase asigurate începând din 1.08.2025. Concedii medicale.
Principalele noutăți privind asigurările sociale de sănătate prevăzute în Legea nr. 141 /2025
Începând cu luna august 2025, prin Legea nr. 141/2025, au fost adoptate o serie de măsuri fiscal-bugetare, inclusiv măsuri cu impact în sistemul de asigurări sociale de sănătate, care, prin implementare, să conducă la sustenabilitate și la asigurarea serviciilor medicale și medicamentelor necesare bolnavilor, precum și la continuitate în acordarea acestora.
Asigurați fără plata contribuției
De la data de 1 august 2025, se menține calitatea de asigurat fără plata contribuției pentru următoarele categorii de persoane:
- copiii până la vârsta de 18 ani, tineri de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani dacă sunt elevi, ucenici sau studenţi, respectiv studenţi-doctoranzi
- tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului
- femeile însărcinate şi lăuzele
- pensionarii cu venituri sub 3.000 lei
- persoanele cu handicap
- bolnavii cu afecţiuni oncologice beneficiari de programe naţionale de sănătate, care nu au surse de venit;
- persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv ;
- victimele traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni
- voluntarii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor de urgenţă voluntare, în baza contractului de voluntariat
- donatorii de celule stem hematopoietice, pentru o perioadă de 10 ani de la donare
Asigurați cu plata contribuției începând cu data de 1 august 2025
Categoriile de mai jos au calitate de asigurat până la data de 1 septembrie 2025, potrivit legii, iar după această dată, calitatea de asigurat se menține urmare a reținerii la sursă, începând cu data de 1 august 2025, de către plătitorul de venit, a contribuției de 10%, nefiind necesar niciun demers suplimentar din partea acestora:
- pensionarii cu venituri peste 3.000 lei – pentru partea care depășește suma de 3.000 lei,
- beneficiarii unor legi speciale – veterani, revoluționari etc.,
- persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj ,
- persoanele fizice care beneficiază de venit minim de incluziune– ajutor social,
- persoanele care se află în concediu de acomodare sau de creștere și îngrijire copil ,
Persoanele coasigurate
Persoanele coasigurate (650.431 persoane) au calitatea de asigurat până la data de 1 septembrie 2025. După această dată, aceștia își pot menține calitatea de asigurat în situația în care persoana asigurată care îi are în întreținere va depune declarația unică la organul fiscal (disponibilă pe site-ul ANAF) și va plăti 25% din contribuția calculată la 6 salarii minim brute pe economie (echivalentul a 607,5 lei), iar restul de 75% până la data de 25 mai 2026 (1.822,5 lei), sau pot face acest demers în nume propriu.
Personalul monahal
Până la data de 1 septembrie 2025 se menține calitatea de asigurat pentru personalul monahal (2504 persoane), ulterior acesta având posibilitatea să opteze pentru plata contribuției prin depunerea declarației unice la organele fiscale și plata a 25% la data depunerii declarației, iar restul de 75% până la data de 25 mai 2026.
Persoanele fără venituri cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate
Bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naţionale de sănătate, care nu realizează venituri (58.200 persoane), alții decât cei cu afecțiuni oncologice (7.193 persoane), vor beneficia în continuare de servicii medicale, servicii conexe, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale acordate în cadrul programului național de sănătate al cărui beneficiar este, precum şi de serviciile medicale care stau la baza acordării acestora (consultații și spitalizări) cuprinse în pachetul de serviсіi medicale de bază, până la vindecarea respectivei afecţiuni.
Concedii medicale
Referitor la concediile medicale pentru boală obișnuită (cod indemnizație 01), începând cu data de 1 august 2025, cuantumul brut lunar al indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii se determină în funcție de totalul zilelor de concediu medical acordat pentru fiecare episod de boală, după cum urmează:
- prin aplicarea procentului de 55% asupra bazei de calcul stabilite pentru pentru certificatele de concediu medical eliberate pentru o perioadă de până la 7 zilede incapacitate temporară de muncă;
- prin aplicarea procentului de 65%asupra bazei de calcul stabilite pentru certificatele de concediu medical eliberate pentru o perioadă cuprinsă între 8 şi 14 zile de incapacitate temporară de muncă;
- prin aplicarea procentului de 75%asupra bazei de calcul stabilite pentru certificatele de concediu medical eliberate pentru o perioadă de cel puțin 15 zile de incapacitate temporară de muncă.
Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă pentru unele boli cardiovasculare se menține la nivelul actual, de 75% din baza de calcul.
Pentru concediile medicale eliberate în cadrul unui episod de boală pentru care certificatele de concediu medical iniţiale au fost eliberate până la data de 1 august 2025, se aplică dispoziţiile legale în vigoare la data eliberării certificatelor de concediu medical iniţiale.
Modificările referitoare la concediile medicale sunt cuprinse în actul normativ 523/1.027. — Ordin al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.192/745/2020 pentru aprobarea modelului unic al certificatului de concediu medical și a instrucțiunilor privind utilizarea și modul de completare a certificatelor de concediu medical pe baza cărora se acordă indemnizații asiguraților din sistemul asigurărilor sociale de sănătate și din sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, publicat în Monitorul Oficial în Nr. 717 Vineri, 1 august 2025
Sursă informație- în linkul următor: CNAS Dolj
Citeste si informatiile despre serviciile medicale disponibile in cadrul Clinicii Speranta Craiova.


