Acordarea asistenței medicale

LEGE Nr. 95/2006 din 14 aprilie 2006 *** Republicată
privind reforma în domeniul sănătăţii

Text în vigoare începând cu data de 31 decembrie 2020

CAPITOLUL IV
Obligativitatea asigurării asistenţei medicale

ART. 663
(1) Medicul, medicul stomatolog, asistentul medical/moaşa au obligaţia de a acorda asistenţă medicală/îngrijiri de sănătate unei persoane doar dacă au acceptat-o în prealabil ca pacient, criteriile de acceptare urmând a fi stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(2) Medicul, medicul stomatolog, asistentul medical/moaşa nu pot refuza să acorde asistenţă medicală/îngrijiri de sănătate pe criterii etnice, religioase şi orientare sexuală sau pe alte criterii de discriminare interzise prin lege.
(3) Medicul, medicul stomatolog, asistentul medical/moaşa au obligaţia de a accepta pacientul în situaţii de urgenţă, când lipsa asistenţei medicale poate pune în pericol, în mod grav şi ireversibil, sănătatea sau viaţa pacientului.
ART. 664
(1) Atunci când medicul, medicul stomatolog, asistentul medical/moaşa au acceptat pacientul, relaţia poate fi întreruptă:
a) odată cu vindecarea bolii;
b) de către pacient;
c) de către medic, în următoarele situaţii:
(i) atunci când pacientul este trimis altui medic, furnizând toate datele medicale obţinute, care justifică asistenţa altui medic cu competenţe sporite;
(ii) pacientul manifestă o atitudine ostilă şi/sau ireverenţioasă faţă de medic.
(2) Medicul va notifica pacientului, în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c) pct. (ii), dorinţa terminării relaţiei, înainte cu minimum 5 zile, pentru ca acesta să găsească o alternativă, doar în măsura în care acest fapt nu pune în pericol starea sănătăţii pacientului.
ART. 665
(1) Medicul, asistentul medical/moaşa, angajaţi ai unei instituţii furnizoare de servicii medicale, au obligaţia acordării asistenţei medicale/îngrijirilor de sănătate pacientului care are dreptul de a primi îngrijiri medicale/de sănătate în cadrul instituţiei, potrivit reglementărilor legale.
(2) Medicul poate refuza asigurarea asistenţei medicale în situaţiile menţionate la art. 664 alin. (1) lit. c).
ART. 666
În acordarea asistenţei medicale/îngrijirilor de sănătate, personalul medical are obligaţia aplicării standardelor terapeutice, stabilite prin ghiduri de practică în specialitatea respectivă, aprobate la nivel naţional, sau, în lipsa acestora, standardelor recunoscute de comunitatea medicală a specialităţii respective.

ORDIN Nr. 482/2007 din 14 martie 2007
privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului XVI “Răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

CAPITOLUL III
Obligativitatea acordării asistenţei medicale

ART. 10
(1) Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa au obligaţia să acorde asistenţă medicală unei persoane doar dacă au acceptat-o în prealabil ca pacient.
(2) Criteriile de acceptare ca pacient sunt următoarele:
a) metoda de prevenţie, diagnostic, tratament la care urmează să fie supusă persoana în cauză să facă parte din specialitatea/competenţa medicului, medicului dentist, asistentului medical/moaşei;
b) persoana în cauză să facă o solicitare scrisă către medic, medicul dentist, asistentul medical/moaşă de acordare a asistenţei medicale, cu excepţia cazurilor în care persoana este lipsită de discernământ sau a situaţiilor de urgenţă medico-chirurgicală. Solicitarea va fi păstrată în fişa medicală sau, după caz, într-un registru special;
c) aprecierea medicului, medicului dentist, asistentului medical/moaşei că prin acordarea asistenţei medicale nu există riscul evident de înrăutăţire a stării de sănătate a persoanei căreia i se acordă asistenţă medicală. Aprecierea se face după un criteriu subiectiv şi nu poate constitui circumstanţă agravantă în stabilirea cazului de malpraxis.
ART. 11
(1) Întreruperea relaţiei cu pacientul se face de către medic, medicul dentist, asistentul medical/moaşă în cazurile prevăzute de art. 653 [ar trebui actualizat, de fapt este vorba de art. 664 – nota autorului] alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În situaţia în care medicul doreşte întreruperea relaţiei cu pacientul, acesta va notifica pacientului dorinţa terminării relaţiei, înainte cu minimum 5 zile, pentru ca pacientul să găsească o alternativă, doar în măsura în care acest fapt nu pune în pericol starea sănătăţii pacientului.
(3) În vederea realizării notificării prevăzute la alin. (2), medicul trebuie să motiveze temeiul refuzului, astfel încât acesta să nu fie unul arbitrar.
(4) Notificarea se întocmeşte în dublu exemplar, unul fiind transmis pacientului cu minimum 5 zile înaintea terminării relaţiei, iar celălalt exemplar urmând să rămână la medic. În notificare se va preciza că terminarea relaţiei în momentul notificării nu pune în pericol viaţa pacientului.
ART. 12
(1) În situaţia în care nu există ghiduri de practică aprobate la nivel naţional, în specialitatea respectivă, în acordarea asistenţei medicale europene, personalul medical are obligaţia aplicării standardelor recunoscute de comunitatea medicală a specialităţii respective.
(2) În aplicarea prevederilor alin. (1), fiecare furnizor de servicii medicale va respecta standarde europene recunoscute de comunitatea medicală a specialităţii respective, standarde ce vor putea fi actualizate periodic, în funcţie de dezvoltarea ştiinţifică medicală.

HOTĂRÂRE Nr. 2/2012 din 30 martie 2012
privind adoptarea Statutului şi a Codului de deontologie medicală ale Colegiului Medicilor din România

ART. 34
Refuzul acordării serviciilor medicale
(1) Refuzul acordării asistenţei medicale poate avea loc strict în condiţiile legii sau dacă prin solicitarea formulată persoana în cauză îi cere medicului acte de natură a-i ştirbi independenţa profesională, a-i afecta imaginea sau valorile morale ori solicitarea nu este conformă cu principiile fundamentale ale exercitării profesiei de medic, cu scopul şi rolul social al profesiei medicale.
(2) În toate cazurile, medicul îi va explica persoanei respective motivele care au stat la baza refuzului său, se va asigura că prin refuzul acordării serviciilor medicale viaţa sau sănătatea persoanei în cauză nu este pusă în pericol şi, în măsura în care refuzul este bazat pe încălcarea convingerilor sale morale, va îndruma persoana în cauză spre un alt coleg sau o altă unitate medicală.